Discurs în culoare

Daniel Răguşitu ar putea fi numit un maestru al „polifoniei cromatice”, un artist pentru care „a se exprima” înseamnă „a picta”.

De la apariţia artei abstracte, pe la 1910, şi până în prezent s-au încercat multe definiţii ale ei, definiţii date uneori chiar de artiştii care au pictat-o. Nici una dintre aceste definiţii nu a fost atât de cuprinzătoare, încât să poată face referire la fenomen în totalitatea sa.  Ne putem întreba cum o simplă pânză întinsă pe şasiu poate deveni abstractă, ceea ce ar presupune pierderea însăşi a propriei realităţi, materialităţi, deoarece abstractul este, de fapt, un demers mintal, un produs al spiritului…”. Abstractul nu creează identităţi (des entres), el nu este decât un artificiu logic”, spune Littre. Or, este evident că pictura abstractă exact acest lucru doreşte să-l facă: să creeze identităţi vizuale, să adauge lucrurilor concrete existente, alte lucruri…”. Acest limbaj (cel abstract) pleacă de la zero, nu datorează nimic trecutului, este creat prin propria forţă a umanismului şi poeziei sale. Universal ca un zâmbet, cântec sau culoare, poate exprima tot şi semnifica lumea…” (Victor Vasarely, Paris, 1955). În fapt, recurgerea la abstract, înţeles ca voinţa explicită de a nu reproduce nimic din aparenţa lumii înconjurătoare, nu este o invenţie a lumii moderne: omul a găsit-o în sine de când şi-a descoperit conştiinţa, este o atitudine tot atât de răspândită precum cea contrară ei: atitudinea realistă.

Pentru Daniel Răguşitu este un moment potrivit în parcursul său profesional, de a susţine un discurs plastic abstract: „Aşa am simţit de data aceasta”, afirmă cu dezinvoltură şi modestie artistul. De la încheierea studiilor Academiei de Artă din Bucureşti, în 1997, a lucrat asiduu fie pictură, restaurare, pictură murală, scenografie, grafică (afiş, ilustraţie de carte sau gravură). Lucrări semnate de Daniel Răguşitu pot fi întâlnite în colecţii particulare din Italia, Anglia, Franţa, Mexic, SUA, Olanda.

Daniel Raguşitu este cunoscut şi apreciat atât de colegii săi din şcolile de artă pe care le-a absolvit, cât şi de către maeştrii pe care i-a avut profesori, pentru abilităţile sale de desenator, pentru simţul său cromatic rafinat, pentru coerenţa limbajului său vizual, dar şi pentru sinceritatea şi inocenţa care fac din el un personaj inconfundabil. Unul dintre profesorii săi dl. Augustin Macarie, scrie despre lucrările elevului: „Nu utilul (din „utile dulci”), prezent totuşi, este urmărit în special, ci plăcutul, adică satisfacerea nevoii de frumos şi împlinire artistică. Pictorul se dovedeşte inventiv, titular al unei fantezii creatoare, aşadar un zămislitor de lumi închipuite. Suita de proiecte, acvarii, obsesii, animale fantastice, obiecte suspendate, punctuaţii în spaţiu roşu, zbor, ca şi temele-motive: echilibru, submarin, abis, dialog, personaj, fereastră etc. grăiesc convingător în acest sens”.

Tendinţele antagoniste coexistă şi se întrepătrund în lucrările lui Daniel Răgusitu, pentru a forma sinteze cu multiple nuanţe, înţelesuri: „Un pictor ce nu-şi siluieşte paleta, ce gândeşte şi simte în culoare fără a evita sugestia reperajelor figurative şi forţa expresivă a desenului, aşa difuze cum le sublimează în pânzele sale, clădind o relaţie cordială, elastică, între lumea delirului şi a tensiunilor abstractiforme şi cea a aluziilor realistice” (Corneliu Antim).

În seria de tablouri abstracte realizate în ultima perioadă, orice formă, inclusiv cea a tabloului este subordonată culorii. Acordurile cromatice sunt voluptoase, explozive, vulcanice, febrile, tensionate major, trădând parcă un sentiment de eliberare faţă de griul şi ternul pe care artistul le-a întâlnit mult prea frecvent în debutul carierei sale. Poate tocmai de aceea Daniel Ragusitu demonstrează că a crea nu înseamnă a imita natura, ci a o dezvălui.

 

CAESAR/nr. XIX/noimebrie 2005/ AE Art Nobilis/ Text: Corina Boisnard/ Foto: Bogdan Paraschiv

 

 

 

Pictura romaneasca vanduta bine la Bruxelles

 

Destul de putin cunoscut in Romania, tanarul pictor roman Daniel Ragusitu a reusit sa vanda la Bruxelles o intreaga expozitie, continand peste 30 de lucrari, chiar in seara vernisajului.
Acest fapt, cu totul neobisnuit, i-a uimit chiar si pe proprietarii Galeriei Espace Amalgama, unde a avut loc expozitia, acestia afirmand ca in mod normal, in cadrul unui vernisaj, nu se vand mai mult de doua-trei tablouri. Unele piese au fost solicitate chiar de mai multi cumparatori.

Doamna Marika Sebsow cea care a achizitionat cel mai mare numar de lucrari in cadrul vernisajului, a tinut sa afirme ca recunoaste in operele pictorului roman, un talent exceptional, caracterizat printr-un simt special al culorii si compozitiei.

Alexandra Craciun, criticul de arta care a deschis expozitia de la Bruxelles, a afimat ca valoarea lucrarilor pictorului roman vine din modul in care acesta asimileaza o intreaga traditie a artei bizantine oferind noi sensuri artei abstracte. Asa cu afirma unul dintre cumparatori « Este foarte posibil ca valoarea tablourilor lui Daniel Ragusitu sa creasca exponential in urmatorii ani, devenind unii dintre cei mai bine vanduti pictori din est, in Europa occidentala ».

Doamna Marika Sebsow spunea ca ele ar putea ajunge in cativa ani la preturi de 10-15 000 de euro bucata.

Pentru deplasarea la Bruxelles, artisuul si criticul de arta au beneficiat de sponsorizarea bancii Dexia Komunalcredit Romania.

 

Banii Nostrii/castigatorul saptamanii/27.02.2006

 

 


 

Discurs în culoare

 

Daniel Răguşitu ar putea fi numit un maestru al „polifoniei cromatice”, un artist pentru care „a se exprima” înseamnă „a picta”.

De la apariţia artei abstracte, pe la 1910, şi până în prezent s-au încercat multe definiţii ale ei, definiţii date uneori chiar de artiştii care au pictat-o. Nici una dintre aceste definiţii nu a fost atât de cuprinzătoare, încât să poată face referire la fenomen în totalitatea sa.  Ne putem întreba cum o simplă pânză întinsă pe şasiu poate deveni abstractă, ceea ce ar presupune pierderea însăşi a propriei realităţi, materialităţi, deoarece abstractul este, de fapt, un demers mintal, un produs al spiritului…”Abstractul nu creează identităţi (des entres), el nu este decât un artificiu logic”, spune Littre. Or, este evident că pictura abstractă exact acest lucru doreşte să-l facă: să creeze identităţi vizuale, să adauge lucrurilor concrete existente, alte lucruri…”Acest limbaj (cel abstract) pleacă de la zero, nu datorează nimic trecutului, este creat prin propria forţă a umanismului şi poeziei sale. Universal ca un zâmbet, cântec sau culoare, poate exprima tot şi semnifica lumea…” (Victor Vasarely, Paris, 1955). În fapt, recurgerea la abstract, înţeles ca voinţa explicită de a nu reproduce nimic din aparenţa lumii înconjurătoare, nu este o invenţie a lumii moderne: omul a găsit-o în sine de când şi-a descoperit conştiinţa, este o atitudine tot atât de răspândită precum cea contrară ei: atitudinea realistă.

Pentru Daniel Răguşitu este un moment potrivit în parcursul său profesional, de a susţine un discurs plastic abstract: „Aşa am simţit de data aceasta”, afirmă cu dezinvoltură şi modestie artistul. De la încheierea studiilor Academiei de Artă din Bucureşti, în 1997, a lucrat asiduu fie pictură, restaurare, pictură murală, scenografie, grafică (afiş, ilustraţie de carte sau gravură). Lucrări semnate de Daniel Răguşitu pot fi întâlnite în colecţii particulare din Italia, Anglia, Franţa, Mexic, SUA, Olanda.

Daniel Raguşitu este cunoscut şi apreciat atât de colegii săi din şcolile de artă pe care le-a absolvit, cât şi de către maeştrii pe care i-a avut profesori, pentru abilităţile sale de desenator, pentru simţul său cromatic rafinat, pentru coerenţa limbajului său vizual, dar şi pentru sinceritatea şi inocenţa care fac din el un personaj inconfundabil. Unul dintre profesorii săi dl. Augustin Macarie, scrie despre lucrările elevului: „Nu utilul (din „utile dulci”), prezent totuşi, este urmărit în special, ci plăcutul, adică satisfacerea nevoii de frumos şi împlinire artistică. Pictorul se dovedeşte inventiv, titular al unei fantezii creatoare, aşadar un zămislitor de lumi închipuite. Suita de proiecte, acvarii, obsesii, animale fantastice, obiecte suspendate, punctuaţii în spaţiu roşu, zbor, ca şi temele-motive: echilibru, submarin, abis, dialog, personaj, fereastră etc. grăiesc convingător în acest sens”.

Tendinţele antagoniste coexistă şi se întrepătrund în lucrările lui Daniel Răgusitu, pentru a forma sinteze cu multiple nuanţe, înţelesuri: „Un pictor ce nu-şi siluieşte paleta, ce gândeşte şi simte în culoare fără a evita sugestia reperajelor figurative şi forţa expresivă a desenului, aşa difuze cum le sublimează în pânzele sale, clădind o relaţie cordială, elastică, între lumea delirului şi a tensiunilor abstractiforme şi cea a a aluziilor realistice” (Corneliu Antim).

În seria de tablouri abstracte realizate în ultima perioadă, orice formă, inclusiv cea a tabloului este subordonată culorii. Acordurile cromatice sunt voluptoase, explozive, vulcanice, febrile, tensionate, major trădând parcă un sentiment de eliberare faţă de griul şi ternul pe care artistul le-a întâlnit mult prea frecvent în debutul carierei sale. Poate tocmai de aceea Daniel Ragusitu demonstrează că a crea nu înseamnă a imita natura, ci a o dezvălui.

CAESAR/nr. XIX/noimebrie 2005/ AE Art Nobilis/ Text: Corina Boisnard/ Foto: Bogdan Paraschiv

 

 

 

Exhibition opening - Espace Amalgama Gallery – Brussels

 

On the 11th February, the Gallery Espace Amalgama in Brussels, was the host of the opening of DR’s the exhibitionn. The exhibition gathered over 30 canvases, a result of 3 years of artistic work. Alexandra Craciun, lecturer at the Bucharest University and art cristic, was invite dat the opening in order to present the exhibition.

 

 

Since we are in Belgium, I would like to start talking about the paintings of DR, by quoting Rene Magritte. He used to say that „Seeing is what matters. Seeing must suffice”. May be strange, but this idea functions as well, in DR’s painting, even is hei s not a genuine surrealist.

In fact, he gathers in his work all sorts of influennces: abstract srt, surrealism, Miro, but also the ancient tradition of byzantium. And the mixture of these influences makes his paintings so interesting.

I remember that once, Roland Barthes said that „the organ of pothography is not the eye, is rhe finger”. Why? Because the finger is pressing the button that preserves the image, that transforms the visible into a photography.

I think that the same thing happens with Daniel. For him, the organ of seeing, is not necessary the eye.

The organ of painting is the hand. The hand that makes the invisible – visible.

That’s why, some of his paintings are called „windows”, windows that allow us to see what we generally do not see, that allow us to see the light and the colors.

So, his canvases are windows open towards a surrealistic world where objects have no weight. Here the forms are levitating, like in magritte’s canvases, the spece is dense, full of color, and the light becomes consistent gold or silver.

Looking at the canvasess, I am sure, one can feel the mystery, one can perceive the unknowable.

So take a look. You can fiind the mystery of the Byzantine painting with its special treatment of light, caputer on the canvas as gold.

Surfaces of solid gold and silver captured inside the colorful canvases remembering us, all the time the Byzantium roots, with this special treatment of the light.

But somethng more happenes.

We may see not only light in his paintings.

Strange, inxplicable forms are floating up and down over the color. And, for several year, since I used to open Daniel’s exhibitions in Bucharest, I was wondering myself what the meaning of bizarre „objects” is.

Eyes that sometimes became prisoners of colors, and sometimes are flowering aut. Eyes that are looking outside, gazing atu s from the inside of the painting. Eyes that are clean and blind, unable to focus. Silver eyes like a mirrors in which we can see ourselves. Eyes like clocks in which we may see the time passing.

 

 

Alexandra Craciun – art critic - Ph. D. lecturer, University of Bucharest

2006 Bruxelles